Ştiri din zonă
Mașină răsturnată lângă Frata. Pompierii Detașamentului Dej, solicitați să intervină de urgență – FOTO
Publicat acum
2 lunipe

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej – Punctul de Lucru Mociu au intervenit, în această dimineață, în jurul orei 7, la un accident rutier petrecut între localitățile Frata și Poiana Frății.
Din primele informații, un autoturism și un microbuz școlar (în interiorul căruia nu se aflau pasageri) au fost implicate în accident, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.
”Echipajele noastre au găsit la fața locului patru persoane, doar una dintre acestea necesitând îngrijiri medicale. Mai exact, a fost vorba despre o femeie de aproximativ 60 de ani, care prezenta, la o primă evaluare, afecțiuni ușoare. În cele din urmă, aceasta a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare”, a precizat ISU Cluj.
La intervenție au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
ACTUALIZARE: ”Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 66 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa cu autoturismul în direcția localității Poiana Frății, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe sensul său de mers, după care vehiculul s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma impactului, autoturismul a intrat în coliziune cu un microbuz școlar, condus de un bărbat de 64 de ani, din comuna Frata. O femeie, pasageră în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale. Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultat negative”, arată oamenii legii.












