Naţional
Mii de polițiști vor fi la datorie în minivacanța de Paști
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPeste 8.000 de poliţişti vor fi în stradă, în perioada sărbătorilor pascale. În trafic, Poliţia Rutieră va acţiona cu peste 300 de radare şi va beneficia de suportul aerian al elicopterelor.
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, în perioada 6 – 9 aprilie, 8.482 de poliţişti vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice.
Potrivit unui comunicat IGPR, în fiecare zi, 5.551 de patrule de siguranţă publică, dintre care 396 pedestre şi 3.118 auto, vor acţiona, în ţară, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În perioada menţionată, sunt preconizate a se desfăşura 194 de manifestări religioase, cultural-artistice şi sportive de amploare (cu participarea a peste 1.000 de persoane), pe raza a 33 de judeţe şi a municipiului Bucureşti, în 194 de locaţii, la care vor participa aproximativ 348.400 de persoane.
Pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi vor fi prezenţi, zilnic, 1.376 de poliţişti rutieri, pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcaşurilor de cult şi a staţiunilor turistice.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezenţa activă în trafic, poliţiştii vor folosi 314 aparate radar, în întreaga ţară, inclusiv echipamentele de ultimă generaţie (dispozitivele True Cam).
„Poliţia Rutieră va acţiona în teren cu peste 300 de aparate radar şi va beneficia inclusiv de suportul aerian al elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care vor monitoriza traficul de pe raza judeţelor Arad, Bihor şi de pe DN 1, DN 2, DN 5, DN 6, DN 7, A1 şi A2”, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
FOTO – Arhivă