Naţional
Ministerul Sănătăţii propune INTERZICEREA vânzării băuturilor energizante persoanelor sub 18 ani
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn proiect de hotărâre de Guvern, care prevede interzicerea vânzării băuturilor energizante persoanelor sub 18 ani, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Nerespectarea prevederilor poate duce la sancţiuni de până la 20.000 de lei, scrie Mediafax.
Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern, este interzisă vânzarea băuturilor energizante adolescenţilor.
De asemenea, se mai interzice comercializarea băuturilor energizante în unităţile sanitare, în unităţile de învăţământ, dar şi la o distanţă de 50 de metri faţă de instituţiile preuniversitare.
“Prezenta hotărâre stabileşte unele măsuri pentru prevenirea şi limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, în special pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani prin interzicerea comercializării băuturilor energizante către minori, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la efectele consumului de băuturi energizante asupra sănătăţii, având drept scop protejarea sănătăţii populaţiei din România. Ministerul Sănătăţii alături de alte instituţii ca ANSVSA şi ANPC sunt abilitate să efectueze controlul şi să aplice sancţiuni privind nerespectarea prevederilor acestei hotărâri”, se arată în hotărârea de Guvern.
De asemenea, hotărârea mai spune că autorităţile pot solicita producătorilor de băuturi energizante actele privind conformitatea produselor cu legislaţia.
“Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile de specialitate, pot să solicite producătorilor, distribuitorilor sau importatorilor de băuturi energizante, pentru fiecare marcă sau tip, documente inclusiv buletine de analiză, care să demonstreze conformitatea produselor cu legislaţia în vigoare. (…) Produsele introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 1 iulie 2018 care nu respectă cerinţele prevăzute de prezenta Hotărâre pot fi comercializate, până la epuizarea acestor stocuri”, se arată în hotărârea de Guvern.
Nerespectarea prevederilor poate duce la sancţionarea de la 5.000 până la 20.000 de lei.