Naţional
Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunţă că „raportul 10 august 2018 va fi desecretizat în această săptămână”
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMinistrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că dosarul protestului 10 august 2018 va fi desecretizat în această săptămână, fiind posibilă o informare pe această chestiune începând de miercuri. Vela a spus că sunt câteva proceduri care trebuie parcurse întrucât sunt implicate şi alte instituţii, transmite Mediafax.
„Va fi desecretizat în această săptămână. (…) Este posibil în orice moment să-l desecretizăm. Sunt câteva proceduri în care sunt implicate şi alte instituţii. Dar răspunsul meu de ministru al Afacerilor Interne este „Cât mai repede. Până vineri, cel târziu”, a declarat Marcel Vela la Europa FM.
După desecretizare, publicul va vedea despre ce documente este vorba în dosarul 10 august 2018. Ministrul a subliniat că trebuie să comunice şi cu alte instituţii implicate pentru a primi aviz de desecretizare.
„Eu sunt sigur că va fi foarte repede primit răspunsul, însemnând ore, nu zile. Începând de mâine (miercuri, n.r.), oricând este posibil să facem un comunicat pe această temă. Veţi afla toată derularea evenimentelor, implicarea instituţiilor şi tot ceea ce conţine respectivul raport”, a spus ministrul de Interne.
Marcel Ion Vela a declarat încă de la audierea din Parlament pentru avizul de numire în funcţia de ministru, că raportul privind protestele din 10 august 2018 trebuie desecretizat, chiar dacă nu conţine lucruri „extraordinare”.
Vela a spus că secretizarea raportului creează neîncredere în instituţiile statului.