Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Misiuni speciale ale polițiștilor clujeni în pragul sărbătorilor de iarnă – FOTO

Publicat acum

pe

politistii-clujeni-umanitar-copii-craciun-3

Poliţiştii clujeni l-au ajutat pe Moş Crăciun să ajungă la copiii cuminţi şi la persoanele vulnerabile de pe raza judeţului.

Ca în fiecare an, şi de această dată poliţiştii s-au mobilizat şi au organizat ,,misiuni speciale” care au avut drept scop oferirea de daruri celor mici şi familiilor nevoiaşe.

În luna decembrie, luna cadourilor, poliţiştii au organizat mai multe acţiuni caritabile şi au ajuns în mai multe locaţii de pe raza judeţului Cluj.

În cadrul proiectului Shoebox, poliţiştii, prin contribuţie benevolă, au oferit peste 100 de cadouri celor mici. De asemenea, poliţiştii din Beliş l-au ajutat pe Moş Nicolae să ajungă, în 6 decembrie, la peste 100 de copii de pe raza comunei.

În această săptămână, acţiunile caritabile au continuat, iar Moş Crăciun a ajuns, cu sprijinul poliţiştilor, la copii cu nevoi speciale şi la familii nevoiaşe.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 5 Poliţie l-au însoţit pe Moş Crăciun la Şcoala Specială pentru deficienţi de auz ,,Kozmutza Flora”, din municipiul Cluj-Napoca, unde au oferit cadouri copiilor de la grădiniţă şi de la clasa pregătitoare.

Copiii i-au primit pe poliţişti şi pe Moş Crăciun cu colinde, fiind foarte bucuroşi de cadourile atent pregătite.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 3 Poliţie au vizitat copiii din Centrul de Îngrijire şi Plasament “Perlino”, din Cluj-Napoca, cărora le-au oferit cadouri. Cei mici au primit cu bucurie vizita poliţiştilor şi i-au răsplătit cu colinde. În prag de sărbători, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie au donat 600 de lei Asociaţiei Hans Spalinger, din Cluj-Napoca, asociaţie care are în îngrijire copii cu handicap sever şi alte tulburări grave.

Poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie comunale arondate Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin şi din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au vizitat 35 de familii nevoiaşe din mediul rural şi urban pentru a le oferi câte un mic sprijin în prag de sărbători.

Poliţiştii au dăruit bunuri de uz personal şi alimente, iar celor peste 80 de copii din cadrul familiilor vizitate le-au oferit dulciuri.

Cu această ocazie, acestora le-au fost făcute şi recomandări pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni.

Polițiștii clujeni urează tuturor „Sărbători fericite!”

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER