Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

UPDATE! Moarte suspectă la Cluj! Copil de 9 ani cu urme de violenţă pe corp, găsit mort în casă

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Un copil de 9 ani a fost găsit mort, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuinţă din Cluj-Napoca, pe corpul acestuia fiind găsite urme de violenţă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi îi audiază pe mama băiatului şi pe concubinul ei, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, duminică, pentru sursa citată că anchetatorii aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a vedea dacă băiatul a murit în urma bătăilor sau din altă cauză.

„Un copil de 9 ani, care locuia în Cluj-Napoca împreună cu fratele său, mama şi concubinul acesteia a fost găsit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, prezentând urme de violenţă pe corp.

Echipajele trimise la faţa locului nu au putut să îl resusciteze, astfel că a fost declarat decesul”, a spus Morar.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, iar în funcţie de rezultatul necropsiei se va stabili, dacă este cazul, o altă încadrare juridică a faptei.

UPDATE:

În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea copilului a fost una violentă și a survenit ca urmare a agresiunilor suferite. Mama a fost reținută și urmează a fi prezentată in fața magistraților cu propunere de arestare preventivă. In cauza se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma omorului”, transmite IPJ Cluj

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER