Administraţie
Motiv de bucurie pentru iubitorii sporturilor de iarnă! Se deschide patinoarul din Dej!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișMâine, 15 decembrie, cu începere de la ora 16:00, se deschide patinoarul situat în Parcul Mic din Dej, între zidul Bisericii Reformate și Statuia Corifeilor.
ACTUALIZARE: Patinoarul nu se mai deschide astăzi din cauza condițiilor meteo.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Municipiului Dej, accesul pe suprafața de gheață va fi gratuit mâine, cu începere de la ora 16. În ultima perioadă s-a lucrat intens pentru amenajarea patinoarului, au fost montate instalațiile de iluminat ornamental, instalațiile de răcire ale suprafeței, dar și o mantinelă nouă, iar gheața este în condiții optime deschiderii locației.
Vă reamintim, patinoarul de la Dej a fost achiziționat în 2014 de administrația locală cu suma de 270.000 lei (echivalentul a 60.000 euro la cursul valutar de la acea vreme).
ACTUALIZARE comunicat Primăria Dej:
[…] Fată de anii precedenți patinoarul a fost mărit, având o suprafață de 470 mp, iar mantinela este realizată din panouri de aluminiu.
Programul de funcționare al patinoarului va fi zilnic între orele 10:00-22:00.
Biletul de intrare pentru copii cu varsta sub 18 ani are valoarea de 5 lei, pentru adulți 10 lei, iar închiriatul unei perechi de patine costă 5 lei.
Intrarea pe patinoar se va realiza în serii de 1 ora și 30 minute, cu pauze de 30 de minute între serii, pentru întreținerea suprafeței de patinaj, după urmatorul program:
1. 10:00- 11:30
2. 12:00- 13:30
3. 14:00- 15:30
4. 16:00- 17:30
5. 18:00- 19:30
6. 20:00- 22:00
Deoarece calitatea ghetii este influenţată de condiţiile meteo, când situația o va impune, administraţia locală îşi rezervă dreptul de a modifica programul de funcţionare al patinoarului.
„La fel ca în ultimii ani, mi-am dorit să oferim bucurie copiilor noştri şi nu numai, oferindu-le posibilitatea de a patina şi a se distra pe patinoarul artificial din Piaţa Bobâlna. Pentru anul acesta, având în vedere numărul mare de solicitări, am decis mărirea suprafeței de patinaj, atât cât ne-a permis zona, astfel încât numărul de persoane care intră într-o serie, să fie mai mare. Patinoarul va funcționa zilnic și după un program prestabilit, elevii din școlile dejene, vor putea să își desfășoare pe patinoar orele de sport”, a transmis primarul Morar Costan.