Conectează-te cu noi

Eveniment

Municipiul Dej a trecut de pragul de 6 la mia de locuitori. Urmează noi restricții

Publicat acum

pe

Rata de infectare în municipiul Dej este în continuă creştere şi azi a trecut de pragul de 6 la mia de locuitori.

Conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, azi, 10 octombrie, în municipiul Dej rata de incidenţă cumulată la 14 zile a ajuns la 6,11 la mie (234 cazuri COVID-19). Ieri era 5,93. Pentru aplicarea noilor restricții este nevoie de o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj, care are la dispoziție 48 de ore pentru a se întruni.

Vă reamintim, după depășirea pragului de 6 la mia de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20:00-05:00, cu anumite excepții (carantină de noapte în weekend).

De asemenea, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfăşoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să își organizeze şi să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05:00-22:00. Prin excepție, în intervalul orar 22:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Totodată, masca de protecție devine obligatorie pe stradă.

Măsuri luate de CJSU Cluj în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 a depășit pragul de 6/1000 de locuitori:

a) în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 ;

b) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 ;

c) organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural – artistice în aer liber sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 ;

d) organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 , în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

e) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive – in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 , în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

f) se permit activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 de persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 , stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;

g) se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

h) se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

i) se permite organizarea de conferințe cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

j) se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

k) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05.00 – 24.00 . Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

l) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

m) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

n) măsurile prevăzute la lit. k), lit. l) și lit. m) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

o) în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. k), lit. l) și lit. m) este restricționată sau închisă se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

p) operatorii economici prevăzuți la lit. k), lit. l) și lit. m) vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului;

q) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit n), cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

r) activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise;

s) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

t) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 si pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi si a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

u) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 si pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi si a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

v) activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05.00 – 24.00 . Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

w) activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05.00 – 02.00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Ceteras

    2021-10-10 la 5:45:19 PM

    Bai tot dati cifre si procente acolo cu competitii, nunti, sport etc.Scrieti mai separat pentru cetateni ce drepturi si ce obligatii au (ore de circulatie acces la spectacole, sport, plimbari, restaurante, terase)ca nu ne intereseaza cati trebuie sa participam la nunti, terase, restaurante ca asta e treaba proprietarilor si care trebuie sa-i informeze pe participanti.Noi trebuie sa stim unde putem merge si cum (vaccinati, teste etc).Tot explica sirianul asla de-a pixu’ ca cine prepara hrana, cand, cat spatiu trebuie sa asigure restaurantul sau stadionul.Spuneti la poporul prost ce trebuie sa faca si ce are voie sa faca, voi explicati numai pentru proprietari si organizatori, si transmiteti si la ISU ca voi preluati doar paragrafe si le dati pe post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER