Conectează-te cu noi

Eveniment

Noapte albă pentru pompierii din Dej. De ce au făcut mai multe drumuri pentru a alimenta, grajd făcut scrum – FOTO

Publicat acum

pe

Un incendiu a izbucnit aseară, în jurul orei 21:10, la un grajd în localitatea Leurda, comuna Cășeiu.

Au intervenit imediat pompierii din cadrul Detașamentului Dej, cu două autospeciale cu apă și spumă. Când echipajele au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

”Accesul în zonă s-a realizat cu dificultate. Totodată, în apropiere nu existau surse de alimentare cu apă pentru autospeciale. În consecință, pe parcursul intervenției, una dintre mașinile noastre a efectuat mai multe drumuri în Dej pentru a alimenta. În paralel, pompierii rămași la fața locului au realizat dispozitivele de stingere și au reușit să salveze 3 pisici din grajd. Din păcate, 5 rațe și alte 3 pisici au fost pierdute. Nu au existat persoane care să fie rănite în urma acestui eveniment. De menționat faptul că în interiorul grajdului se afla o cantitate considerabilă de fân. Drept urmare, lichidarea totală a durat aproape 8 ore, forțele noastre revenind la unitate în jurul orei 05:00. Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare”, a informat ISU Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER