Social-Cultură
Noaptea Europeană a Muzeelor. Ce se va întâmpla la Dej
Publicat acum
6 lunipe
Primăria Municipiului Dej, prin Muzeul Municipal Dej, în colaborare cu Rețeaua Națională a Muzeelor din România vă invită la o nouă ediție a Nopții Europene a Muzeelor. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2024, începând cu ora 17:00 până la miezul nopții. Intrarea este gratuită!
În cadrul ediției din acest an vor fi prezentați gladiatorii Imperiului Roman, prin Ludus Ursus Nigrus, Școala de Gladiatori parte a Asociației de reenactment istoric „Terra Dacica Aeterna”. Acestora li se vor alătura și reprezentări ale triburilor dacice, totul în detaliu, de la viața de zi cu zi, până la armament, armuri și tactici de luptă.
Iubitorii de artă sunt așteptați și ei pentru a admira gravurile artistului local Pusi Lorand, dar și pentru a discuta cu artistul însuși. Totodată ni se alătură asociația de voluntari „Vă ajutăm din Dej” cu proiectul „Împreună Salvăm Vieți”, proiect axat pe prim ajutor și derulat prin intermediul Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, substația Dej.
De asemenea toți cei prezenți vor avea parte și de o mică experiență teatrală, cu tematică istorică, prin sceneta intitulată „Rolul breslelor în comunitatea urbană. Bresle, meșteri și meșteșugari la Dej”, scenetă coordonată de prof. Albinetz Cristina și prof. Mureșan Emilia.
De data aceasta nu trecem cu vederea nici iubitorii de literatură deoarece ni se alătură tânărul poet Toni Chira cu o serie de creații proprii lecturate în aer liber. Lirica este acompaniată și de muzică prin talentul lui Toni Szilagyi.
Seara se va încheia cu o experiență cinematografică în Grădinile muzeului. Bineînțeles expozițiile permanente ale muzeului sunt liber la vizitat până în miez de noapte!
PROGRAM
ORA 17:00 Prezentare proiect „Împreună Salvăm Vieți” (Grădina Muzeului)
Ora 18:00 Recital de poezie și dialog cu Toni Chira (Sala de conferințe)
Ora 19:00 Vernisaj expoziție Lorand Pusi (Grădina Muzeului)
Ora 19:30 „Bresle, meșteri și meșteșugari la Dej” (Grădina Muzeului)
Ora 20:00 Lupte de gladiatori (Grădina Muzeului)
Ora 21:00 Muzică Live cu Toni Szilagyi (Grădina Muzeului)
Ora 22:00 Lupte de gladiatori (Grădina Muzeului)
Ora 22:30 Proiecție film (sala multimedia)