Naţional
Noi condiții de intrare în Franța. ANUNȚUL MAE
Publicat acum
4 anipe
Toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din ţările spaţiului european vor prezenta, la îmbarcare, o declaraţie pe propria răspundere prin care se angajează să se autoizoleze pentru o perioadă de 7 zile după sosirea în Franţa, în plus faţă de măsura prezentării unui test tip PCR negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în continuarea informaţiilor transmise în data de 22 ianuarie 2021 privind condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Franceze, în contextul pandemiei de COVID-19, MAE precizează că autorităţile franceze au revenit cu clarificări şi informaţii suplimentare.
”Astfel, în plus faţă de măsura prezentării unui test tip PCR negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din ţările spaţiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia) vor prezenta, la îmbarcare, o declaraţie pe propria răspundere, prin care: se angajează să se autoizoleze pentru o perioadă de 7 zile după sosirea în Franţa, declară că vor efectua un al doilea test PCR la finalul acestei perioade de autoizolare şi declară că nu prezintă simptome specifice COVID-19 şi nu au intrat în contact cu o persoană pozitivă în ultimele 14 zile înaintea sosirii pe teritoriul francez”, se arată în comunicat.
Totodată, potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile franceze, sunt exceptaţi de la aceste măsuri (prezentarea unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi măsura autoizolării) lucrătorii transfrontalieri, transportatorii şi călătorii care sosesc pe cale terestră (rutieră sau feroviară).
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 369.321.938, Consulatului General al României la Marsilia: +33 4 91221741, Consulatului General al României la Lyon: +33 (0) 478.607.252, +33 (0) 478.607.266, +33 (0) 478.607.322, +33 (0) 478.607.077, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice la Paris: +33 (0)6 80 71 37 29, al Consulatului General al României la Strasbourg: +33 6 27 05 00 22, al Consulatului General al României la Marsilia: +33 6 10027164, al Consulatului General al României la Lyon