Conectează-te cu noi

Sport

Norvegia – România 2-2. Dejeanul Ciprian Deac, integralist

Publicat acum

pe

Echipa naţională a României a remizat, aseară, pe terenul Norvegiei, scor 2-2, în preliminariile EURO 2020. Claudiu Keşeru a marcat ambele goluri ale ”tricolorilor”.

După primele 45 de minute, scorul a fost egal, 0-0. În minutul 56, norvegienii au modificat tabela prin Elyounoussi. Faza a plecat de la o greşeală a lui Paul Anton, care a dat mingea adversarilor după o intervenţie greşită. Odegaard a majorat diferența în minutul 70 după un contraatac, iar partida părea să se îndrepte către o victorie a naţionalei lui Lagerback.

Keşeru a adus înapoi speranţele tricolorilor prin golul din minutul 77, venit în urma unui corner, şi tot atacantul lui Ludogoreţ a punctat în prelungiri, aducând astfel un punct României.

S-a încheiat 2-2, iar România rămâne pe locul 3 în grupa F de calificare la EURO 2020, cu patru puncte. Prima este Spania, cu nouă puncte, urmată de Suedia, cu şapte.

Următorul joc al tricolorilor va avea loc pe 10 iunie, pe terenul Maltei.

Mijlocașul dejean Ciprian Deac (CFR Cluj) a fost integralist în jocul de aseară cu Norvegia.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER