Ştiri din zonă
Nouă mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare. Unul a fost emis de Judecătoria Dej
Publicat acum
2 anipe
În cursul zilei de ieri, 8 noiembrie, în baza unui plan de acțiune privind persoanele care posedă mandate de executare a pedepsei închisorii, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției municipiului Cluj-Napoca cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj au efectuat activități specifice de căutare și depistare a acestora.
În urma acțiunii, au fost puse în aplicare 9 mandate de executare a pedepsei închisorii, dintre care 7 emise de Tribunalul Cluj, 1 emis de Curtea de Apel Cluj și 1 emis de Judecătoria Dej.
Astfel, polițiștii au depistat 7 bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 64 de ani, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu substanțe interzise la deținere, aceștia având de executat pedepse privative de libertate pentru perioade cuprinse între 1 an și 3 luni până la 2 ani și 8 luni.
De asemenea, polițiștii au depistat o femeie în vârstă de 26 de ani, pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru o perioadă de 730 de zile, vizând infracțiunea de trafic de persoane și un bărbat în vârstă de 35 de ani, având de executat o pedeapsă de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cei în cauză au fost conduși și predați reprezentanților Penitenciarului Gherla.