Naţional
Nu mânânci tot în restaurant și iei la pachet? Pe ambalaj NU mai plătești nimic + apă potabilă gratuită pentru clienți
Publicat acum
8 lunipe
În scurt timp, restaurantele, cantinele și serviciile de catering vor trebui să ofere clienților, în mod gratuit, apă potabilă din rețeaua de distribuție.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2023 privind calitatea apei destinată consumului uman a fost adoptat pe 19 martie 2024 de Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz. La forma inițială a fost adăugat un amendament care prevedea furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție, pentru consumatorii din restaurant, cantine și servicii de catering. Proiectul urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, astfel că va intra în vigoare în foarte scurt timp.
Dacă oferirea de apă potabilă este pentru încă câteva zile la stadiul de proiect (până la promulgare), o nouă lege se aplică deja de azi: clienții restaurantelor vor primi la pachet, GRATUIT, ce nu mănâncă. Această nouă lege pentru combaterea risipei alimentare trebuie să se aplice în toate restaurantele și magazinele din țară.
Pe ambalaj clienții nu vor mai plăti absolut nimic. Dacă până acum când mergeam la restaurant ni se spunea clar că ambalajul costă un leu sau doi lei, de astăzi costul va fi suportat de local, restaurant sau cafenea.