Conectează-te cu noi

Naţional

O nouă TAXĂ AUTO va intra în vigoare între 1 ianuarie 2019 şi 31 martie 2019

Publicat acum

pe

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că o nouă taxă auto va intra în vigoare de la 1 ianuarie – 31 martie 2019, urmând să fie nu doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul şi capacitatea cilindrică, dar şi alte componente ale maşinilor, scrie Mediafax.

Eu mi-am pus termen şi ştiţi că, atunci când îmi pun termen, mi-am luat angajamentul o şi fac, ca undeva, până la sfârşitul anului, să găsim forma finală ca la începutul anului viitor să ştim exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu. Să intre în vigoare de la 1 ianuarie, sau poate că perioadă de tranziţie 31 martie, ca lumea să se acomodeze pentru că aşa este normal”, a afirmat Gavrilescu, într-o emisiune la Antena 3.

Vrem să fie o taxă nu numai pe norma de poluare, trebuie să te gândeşti şi la capacitatea cilindrică şi la tot. Trebuie să avem în vedere toate componentele să nu avem niciun fel de problemă”, a precizat ministrul Mediului.

De asemenea, referitor la plata taxei auto, ministrul a precizat că s-au transmis 800 de milioane de lei, urmând să fie emise ordine pentru încă 700 de milioane de lei.

Am avut o Hotărâre de Guvern şi ştiţi foarte bine exact cum am reuşit să programăm plăţile pentru cele cinci taxe care au fost înaintea timbrului de mediu şi inclusiv pentru darea în plată acum de la 1 septembrie a timbrului de mediu. Noi deja am plătit 800 de milioane, urmează să fie date în plată, cu aprobarea bugetului, bineînţeles, emise ordine pentru încă 700 de milioane”, a declarat ministrul Mediului, potrivit sursei citate.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER