Eveniment
O școală din Dej, FĂRĂ AUTORIZAȚIE SANITARĂ la debutul noului an școlar
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișO școală din municipiul Dej nu a primit autorizație sanitară din partea Direcțiilor de Sănătate Publică Cluj (DSP).
Colegiul Prefectural al judeţului Cluj s-a reunit în şedinţă ordinară ieri, 31 august, începând cu ora 11:00, în Sala Mare a Palatului Administrativ din Cluj-Napoca.
În cadrul şedinţei reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi cei ai Direcţiilor de Sănătate Publică, respectiv Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au prezentat stadiul pregătirii unităţilor din învăţământul preuniversitar pentru începerea anului şcolar 2015-2016.
Aproape 20 la sută dintre unitățile școlare nu au reușit să obțină autorizații sanitare. Cauzele cele mai frecvente pentru care unitățile școlare nu au reușit să obțină autorizațiile sunt: grupuri sanitare necorespunzătoare, lipsa apei curente, lipsa apei potabile sau clădiri degradate.
Potrivit DSP Cluj, în județ există 678 obiective de învăţămînt preuniversitar de stat. Dintre acestea, 558 au primit autorizaţie sanitară, în timp ce 120 de obiective rămân fără autorizaţie sanitară la început de an școlar.
Printre unitățile de învățământ care nu au primit autorizație sanitară se numără și Liceul Tehnologic „Someş” Dej.
Un alt subiect supus dezbaterii în cadrul colegiului prefectural îl reprezintă cel referitor la combaterea traficului şi a consumului de substanţe halucinogene în judeţul Cluj (propuneri de modificări legislative, activităţi de prevenire a consumului de droguri în şcoli), prezentat de către specialişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj.