Social-Cultură
O tânără din Dej, la „Sărbătoarea Mierii” de la Blaj. A scos la vânzare șerbet și dulceață făcute în casă – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișCentrul istoric al municipiului Blaj, Piața 1848, a găzduit, sâmbătă și duminică, ‘Sărbătoarea Mierii’, considerat de organizatori cel mai mare târg apicol din România, vizitat de mii de persoane și în cadrul căruia au expus, o ofertă deosebit de variată și atractivă, nu mai puțin de 150 de producători din 20 de țări, potrivit Agerpres.
Pentru prima dată a fost prezent la un târg de profil din România președintele Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori (APIMONDIA), Philip McCabe, fapt care spune multe, au susținut organizatorii, despre evenimentul desfășurat la Blaj.
Timp de două zile, Blajul a fost ‘cel mai dulce’ oraș, motiv pentru care în jur de 10.000 de oameni au vizitat târgul pentru a se aproviziona, cei mai mulți, cu miere și produse apicole și apiterapeutice, iar cei care se ocupă de albinărit cu echipamente și utilaje apicole.
Doritorii au avut posibilitatea să-și achiziționeze miere dintr-o gamă foarte variată, de la miere de salcâm, de tei sau polifloră până la cea cu scorțișoară, vanilie sau cu semințe de fructe.
De la Dej a venit, în premieră la „Sărbătoarea Mierii”, și o tânără care vindea șerbeturi, diferite dulcețuri și siropuri.
„Avem produse pe bază zaharoasă, cum sunt șerbeturile, făcute din sirop și zahăr, pe care le mai colorăm un pic cu zeamă de sfeclă roșie, fiindcă de multe ori siropul nu-i dă o culoare comercială. Avem dulcețuri de ardei iute, de nuci, de trandafiri, de boabe de soc, de merișoară, de cătină, de cireșe amare. Siropuri îndulcite cu miere presată la rece, de boabe de soc — care e un laxativ natural și un diuretic, de păpădie — pentru boli hepatobiliare, de brad — pentru tuse și dureri de gât, de coacăze — pentru anemie, de afine — pentru diabet. Avem și de cătină, care e indicat pentru imunitate, fiind și un antioxidant foarte bun”, a explicat tânăra, care s-a recomandat Niculina.
Ea a spus că deși de obicei vinde la 15 lei borcanul de dulceață, la Blaj a redus prețul, la 10 lei, la preț de en gros. La fel și pentru șerbet și sirop. Aceasta face împreună cu soțul său șerbetul și halvița, iar părinții siropurile și dulcețurile. „Facem totul manual. Nu avem mașinării. E o afacere din care se poate trăi decent, profitabil e încă greu, că suntem încă la început și sunt multe costuri ca să fii cu totul în regulă”, a menționat tânăra din Dej.
Sursa – Agerpres.ro