Social-Cultură
Ocna Dej, una dintre cele mai frumoase saline din România
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișUnul dintre cele mai frumoase locuri din Transilvania este Salina Ocna Dej. Turiștii o pot vizita doar cu o programare prealabilă, iar intervalul orar pentru vizite este cuprins între 09.00 și 11.00 dimineața. Și aceasta pentru că, spre deosebire de Salina Turda, la Ocna Dej este vorba de o mică activă, care produce o sare de o calitate deosebită, scrie clujinsider.ro.
Exploatarea sării în zona Dejului datează cu certitudine din perioada romană. Există mai multe cariere de sare care au fost invadate de apa izvoarelor și care s-au transformat în lacuri sărate încă de acum mai mult de un mileniu. Sarea de la Dej a continuat să fie extrasă și în perioada Evului Mediu.
În 1979, a fost deschisă actuală mină Transilvania, din care mineralul alb este extras la scară industrială, cu camioanele. Turiștii care doresc să viziteze Salina Ocna Dej sunt duși în măruntaiele pământului cu mijloacele de transport ale Societății Naționale a Sării, care îi lasă în niște săli imense, de formă dreptunghiulară. În unele dintre ele au fost amenajate terenuri de sport. În schimb, o altă sală a fost transformată în capelă, unde minerii ortodocși se roagă Sfintei Varvara, iar cei catolici Sfântului Ioan Nepomuk, ocrotitorii minerilor. Această capelă a fost amenajată la dorința minerilor.
Această salină este foarte importantă pentru oraș, spune primarul Dejului, Costan Morar. Autoritățile din Dej doresc să obțină fonduri europene pentru a amenaja turistic salina în așa fel încât aceasta să poată rivaliza cu Salina Turda, cea care a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din România.
Sursa – clujinsider.ro