Ştiri din zonă
Olah Emese, noul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca! O înlocuiește pe Horvath Ana, acuzată de trafic de influență și spălare de bani
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișOlah Emese a fost investită în funcția de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca. În cadrul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca din 4 aprilie, și noul consilier local, Nistor Daniel, a depus jurământul de investitură.
Ședința ordinară a CL Cluj-Napoca, a avut loc ieri, 4 aprilie. În cadrul întrunirii, grupul UDMR a nominalizat-o pe Olah Emese, consilier local, ca propunere pentru ocuparea funcției de viceprimar. Propunerea a fost acceptată și votată în unanimitate de către toate formațiile politice.
„Prima și cea mai importantă sarcină va fi de a redeschide canalele de comunicare prin care maghiarii din Cluj pot interacționa, din nou, cu administrația locală. În acest scop, vom reintroduce în cel mai scurt timp programul de audiențe și încercăm să găsim o soluție și pentru relansarea programului de consiliere telefonică”, a declarat Olah Emese.
În cadrul aceleiași ședințe a CL, a depus jurământul Nistor Daniel, noul consilier local al UDMR. Tânărul, de profesie inginer constructor, preia, astfel, locul fostului consilier local Csoma Botond care, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, a obținut un mandat de deputat în Parlamentul României, fiind nevoit, astfel, să renunțe la funcția de consilier municipal.
„Voi reprezenta interesele clujenilor cu maximă eficiență. Conform pregătirii și experienței profesionale pe care o dețin, cel mai probabil, voi activa în Comisia de urbanism, dar decizia finală în acest sens va fi luată în cadrul grupului UDMR”, a declarat Nistor.
În Consiliul Local Cluj-Napoca activează în prezent 5 consilieri locali UDMR. Pe lângă noul viceprimar, Olah Emese, va mai rămâne în funcția de consilier local și Horvath Anna. Uniunea este reprezentată, totodată, și de consilierii Gergely Balazs, Racz Levente și Nistor Daniel, aflat acum la început de mandat.
FOTO – Arhivă