Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Opt polițiști din Cluj au participat, în Cehia, la exercițiul RAILEX 7

Publicat acum

pe

O echipă formată din opt polițiști români din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj-Napoca a participat, în Cehia, la exercițiul RAILEX 7, desfășurat sub egida Organizației Polițiilor Feroviare din Europa – RAILPOL, informează IGPR.

Potrivit unui comunicat al Poliței Române, la acest exercițiu, cere s-a desfășurat în 6 și 7 septembrie, au participat și forțe speciale de intervenție din Germania, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și Cehia, ca țară gazdă.

Pe parcursul a două zile, au fost simulate mai multe situații tactice cu care echipele de intervenție se pot confrunta în teren — de la grupuri de suporteri violenți care se confruntă cu forțele de ordine într-o stație de cale ferată sau în tren, până la atacatori înarmați care iau ostatici într-un mijloc de transport feroviar sau protestatari care împiedică circulația pe calea ferată„, se precizează în comunicat.

Conform IGPR, pentru exercițiu a fost ales un triaj situat la aproximativ 80 km de Praga, figurația (suporteri violenți, protestatari, atacatori înarmați) fiind asigurată de elevi ai școlii de poliție din zonă.

Forțele de intervenție au acționat într-un format de cooperare transfrontalieră, câte două sau trei unități din state membre diferite implicate în rezolvarea aceluiași scenariu„, se mai arată în comunicat.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER