Conectează-te cu noi

Administraţie

ORA PĂMÂNTULUI 2019. Centrul municipiului Dej, cufundat în întuneric timp de o oră

Publicat acum

pe

Municipiul Dej a marcat aseară, între orele 20:30 – 21:30, „Ora Pământului” prin oprirea iluminatului public în zona centrală a oraşului.

La fel ca în ultimii ani, Municipiul Dej a luat parte la fenomenul mondial ”Ora Pământului” și a înțeles importanța acestui eveniment dedicat poluării și schimbarilor climatice determinate de activitățile zilnice ale omului. Aseară, timp de o oră, între 20:30 și 21:30, centrul orașului a fost cufundat în întuneric, iluminatul public fiind oprit.

”Ora Pământului” (Earth Hour) – marcată în fiecare an în ultima sâmbătă din luna martie – este un eveniment internaţional, care are ca scop transmiterea mesajului că problemele cauzate de schimbările climatice și de extra-consum sunt atât de grave, actuale și complexe, încât este nevoie de acțiune, la nivel global.

Anual, evenimentul constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii sau unităţi economice.

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa „Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour)”, în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnați nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se și angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi și să-și schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.

foto: arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER