
Ieri, 10 iunie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Dej, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...




Anchetă de amploare lângă Dej, la Recea Cristur, unde la o fermă s-au găsit zeci de cadavre în descompunere, precum...














Nouă partide și un candidat independent își dispută cele 19 scaune din Consiliul Local Dej, la alegerile locale din 9 iunie. În cursa pentru cele 19...

În cursul acestei dimineții, 29 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea unui procuror din...

O tânără din Dej a obținut patru premii la Gala Pro Beauty 2024, primul campionat european în domeniul frumuseții. Competiția – la care au participat peste...

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, COD GALBEN de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până joi seara în 25 de judeţe, precum...
O familie din localitatea bistrițeană Ilişua a ajuns, săptămâna trecută, la spital, în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale. Ulterior, băiatul de...

Un grav accident de circulație a avut loc în această după-amiază în localitatea Sânnicoară, comuna Apahida. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit...

La data de 27 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au dispus măsură reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 23 de...