Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Părintele Mihai Bodnariuc, instalat ca preot paroh al Parohiei Codor – FOTO

Publicat acum

pe

Vineri, 29 iunie, în ziua de prăznuire a „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, preotul protopop Ioan Buftea, împreună cu un sobor de preoți, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Codor, la finalul căreia a fost oficiată ceremonia de instalare a părintelui Mihai Bodnariuc ca păstor duhovnicesc al credincioşilor Parohiei Codor.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Dumitru Bărbos – paroh în Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina” din Cluj-Napoca.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, preotul protopop Ioan Buftea, în urma deciziei Centrului Eparhial de numire a părintelui Mihai Bodnariuc ca preot paroh la Parohia Codor, a înmânat acestuia Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi o cheie simbolică, ca semne ale întreitei misiuni a preotului: vestirea Cuvântului, săvârşirea Tainelor lui Hristos cu jertfelnicie şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu.

Înconjurat de enoriaşii pe care îi va păstori, dar și de mulți oameni care îl prețuiesc, sosiți din mai multe colțuri ale țării, din Rona de Sus Județul Maramureș, satul natal al părintelui Mihai sau din Cluj-Napoca, unde a fost cântăreț bisericesc la Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina”, tânărul preot Mihai Bodnariuc a adresat mulțumiri tuturor celor care au fost alături de el la această mare bucurie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER