Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Părintele Vasile Revnic a fost condus ieri pe ultimul drum. Slujba, oficiată de ÎPS Andrei – FOTO

Publicat acum

pe

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat ieri, 25 aprilie, cu începere de la ora 14.00, slujba înmormântării preotului Vasile Revnic.

După slujbă, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Vasile a fost scos din biserică și purtat, în procesiune, în jurul lăcașului de cult, după care a fost așezat în locul de veci.

Vă reamintim, preotul Vasile Revnic a văzut lumina zilei la data de 23 Aprilie 1939, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. S-a născut în municipiul Dej, din părinții Vasile și Raveca Revnic. A urmat școala primară din Valea Codorului, apoi Liceul ,,Andrei Mureșanu” din Dej și Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, promoția 1960. A fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, în anul 1961. A păstorit în Parohiile Fodora-Dobrocina, Sălișca, Coplean, Viile Dejului și Valea Codorului.

Pe lângă râvna pentru cele sfinte pe care a avut-o în parohiile pe care le-a păstorit, părintele Vasile a ctitorit din temelie două biserici: una în Parohia Sălișca și cealaltă în Parohia Viile Dejului.

După 48 de ani de slujire, a avut multe realizări pe tărâm duhovnicesc, dar și pe tărâm administrativ. În anul 2009, acesta s-a retras la pensie, slujind în continuare în biserica din Parohia Valea Codorului.

Sâmbătă, 22 aprilie, în ajunul sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la vârsta de 78 de ani, părintele Vasile Revnic a trecut la cele veșnice.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER