Social-Cultură
Părintele Vasile Revnic a trecut la cele veșnice. Înmormântarea va avea loc astăzi
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișSâmbătă, 22 aprilie, la vârsta de 78 de ani, părintele Vasile Revnic a trecut la cele veșnice.
Părintele Vasile Revnic a văzut lumina zilei în data de 23 Aprilie 1939, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
S-a născut în municipiul Dej, din părinții Vasile și Raveca Revnic. A urmat școala primară din Valea Codorului, apoi Liceul ,,Andrei Mureșanu” din Dej și Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, promoția 1960. A fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, în anul 1961. A păstorit în Parohiile Fodora-Dobrocina, Sălișca, Coplean, Viile Dejului și Valea Codorului.
Pe lângă râvna pentru cele sfinte, pe care a avut-o în parohiile pe care din mila lui Dumnezeu le-a păstorit, părintele Vasile, a ctitorit din temelie două biserici: una în Parohia Sălișca și cealaltă în Parohia Viile Dejului.
După 48 de ani de slujire la Sfântul Altar, timp în care a avut multe realizări și pe tărâm administrativ, dar mai ales pe tărâm duhovnicesc, părintele Vasile în anul 2009 s-a retras la pensie, slujind în continuare, cu aceeași dragoste, la altarul bisericii din Parohia Valea Codorului.
În ajunul sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la vârsta de 78 de ani, părintele Vasile Revnic a trecut la cele veșnice. Slujba înmormântării v-a fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, azi, 25 Aprilie 2017, de la ora 14.00, în biserica cu Hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Ortodoxă Valea Codorului.
Dumnezeu să îl odihnească!