Social-Cultură
Parohia ,,Sfântul Apostol Andrei” din Dej și-a sărbătorit miercuri hramul – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișMai mulți preoți din municipiul Dej, dar şi din alte parohii, alături de un număr mare de credincioşi, au participat miercuri, 30 noiembrie, la hramul Bisericii ,,Sfântul Apostol Andrei”, cel care este şi ocrotitorul României.
La această bucurie a comunităţii a participat şi preotul protopop Ioan Buftea, care a şi rostit un cuvânt de învăţătură şi a apreciat frumoasele realizări.
La final preotul Silviu Pop a mulțumit autorităților centrale și locale, precum și tuturor credincioșilor.
Parohia ,,Sfântul Apostol Andrei” a fost înființată în anul 2011, iar în acest moment biserica este pregătită pentru a fi pictată. Slujbele, momentan, sunt oficiate la subsolul bisericii.