Eveniment
Pedeapsa primită de polițistul băut care a provocat un accident, la Livada. El refuzase testarea pentru droguri

Publicat acum
o zipe

Poliţistul care, sub influența alcoolului, a provocat un accident în Livada, în septembrie 2024, și-a aflat sentința.
Polițistul a fost condamnat la doi ani și zece luni de închisoare, judecătorii dispunând suspendarea sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 3 ani. Mai precis, dacă în această perioadă comite alte infracțiuni, suspendarea se revocă și va merge direct după gratii. De asemenea, el trebuie să presteze și 100 de zile de muncă neplătită în folosul comunității pentru Primăria Gherla sau Primăria Iclod.
Vă reamintim, accidentul s-a petrecut anul trecut, în septembrie, în localitatea Livada. În timp ce se deplasa dinspre Gherla înspre Cluj-Napoca, polițistul a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.
”La testarea acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în momentul în care echipajul de poliție l-a informat că va fi testat cu aparatul DrugTest, acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea”, preciza, atunci, IPJ Cluj.
Pedeapsa primită nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.