Naţional
Pensiile, plătite la timp. Cele speciale vor fi plătite la nivelul lunii decembrie
Publicat acum
4 anipe
Pensiile pentru luna ianuarie vor fi plătite la timp, a declarat președintelui Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu. Acesta a precizat, într-un comunicat, că 4.603 de beneficiari de pensii speciale vor primi pe luna ianuarie sumele de la nivelul lunii decembrie, nefiind actualizate cu rata medie a inflației.
”Precizările președintelui CNPP, Daniel Baciu, privind plata pensiilor în luna ianuarie:
Ținând cont de zvonurile apărute în spațiul public, cu privire la plata pensiilor aferente lunii ianuarie a.c., facem următoarele precizări:
– Niciun talon de pensie nu a fost tipărit sau retipărit greșit, ba dimpotrivă ne aflăm în graficul normal de plată al pensiilor către beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor prin Compania Națională Poșta Română dar și beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor în cont curent, potrivit convențiilor în vigoare.
– Cu privire la pensiile speciale acordate conform legislației în vigoare, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 226/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, ordonanță care implică neactualizarea cu rata medie a inflației pentru un număr de 4603 beneficiari, taloanele de pensie au fost tipărite la valoarea aferentă lunii decembrie.
– Facem precizarea că, nici pentru aceste categorii de pensii speciale, nu există nicio întârziere cu privire la termenul de plată a lor către beneficiari”, se arată într-un comunicat de presă.