Conectează-te cu noi

Eveniment

Percheziție la un tânăr, în Vad. Când nu dădea bani cu camătă, își agresa iubita

Publicat acum

pe

La data de 7 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Vad din județul Cluj, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de violență în familie, încălcarea ordinului de protecție, camătă și instigare la mărturie mincinoasă.

În fapt, la data de 13 noiembrie 2024, o tânără de 21 de ani, din municipiul Dej, a sesizat Poliția municipiului Dej, despre faptul că, la începutul lunii noiembrie 2024, ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un tânăr de 22 de ani, iar în lunile anterioare, aceasta ar fi fost supusă altor agresiuni fizice.

În cauză polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, în baza căruia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele acestuia, valabil timp de 5 zile.  

La data de 15 noiembrie 2024, Judecătoria Dej a emis pe numele tânărului un ordin de protecție pentru o perioadă de 3 luni.

Ulterior, acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea victimei, contactând-o telefonic, și ar fi determinat un martor, un minor de 17 ani, să dea declarații mincinoase în fața organelor de cercetare penală.

De asemenea, din cercetările efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Dej a reieșit faptul că, în perioada 2023 – prezent, tânărul ar fi desfășurat activități de cămătărie, oferind bani cu dobândă la peste 20 de persoane, fără drept.

În urma percheziției, au fost ridicate bunuri de interes în cauză, iar față de cele două persoane, minorul de 17 ani, respectiv tânărul de 22 de ani, au fost puse în aplicare mandate de aducere.

Ca urmare a probatoriului administrat, la data de 7 mai a.c., față de tânărul de 22 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție și instigare la mărturie mincinoasă.

Ulterior, în data de 8 mai a.c., acesta a fost reținut din nou, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de camătă.

Totodată, astăzi, 9 mai a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej l-a prezentat pe tânăr magistraților din cadrul Judecătoriei Dej, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de camătă. Propunerea a fost admisă de instanță, fiind dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Dej, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER