Ştiri din zonă
Percheziții în județul Cluj la persoane bănuite de operațiuni cu substanțe psihoactive
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
În urma a 14 percheziţii efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj, au fost arestate 6 persoane şi au fost ridicaţi peste 10.000 de euro şi 19.650 de lei, susceptibili a proveni din operaţiuni cu substanţe ce ar avea efecte psihoactive.
La data de 6 octombrie, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au efectuat 14 percheziţii la locuinţele mai multor persoane, din Cluj-Napoca, Baciu şi Oradea, bănuite de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate au rezultat indicii că, în perioada 2015 – prezent, cei în cauză ar fi achiziţionat şi distribuit substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive pe raza municipiului Cluj-Napoca.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 9,9 grame de amfetamină cu cofeină, 545 de grame substanţă cristalină (4 CEC), 287 de grame substanţă cristalină (3 MMC), 9 comprimate de culoare roz (4 CEC), 113 plicuri transparente cu zip-lock conţinând substanţă pulverulentă de culoare albă, 6 grame de cannabis, 4 timbre LSD, 1grinder, 17 telefoane mobile, 2 laptop-uri, cartele SIM, carduri SD ş.a..
De asemenea, au fost descoperiţi şi ridicaţi 19.650 de lei şi 11.000 de euro.
În urma probatoriului administrat, 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Alţi 5 bărbaţi sunt cercetaţi în stare de libertate. La data de 7 octombrie, cei şase au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Activitatea a fost efectuată cu sprijinul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul pentru Acţiuni Speciale.
De asemenea, la activităţi au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
FOTO – Arhivă
Citește și:

A rămas fără permis după o manevră făcută sub ochii polițiștilor din Dej. Oamenii legii au pornit imediat după el – VIDEO

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați












