Ştiri din zonă
PERCHEZIȚII la Penitenciarul Gherla. Victimele, înșelate prin metoda ”Accidentul”
Publicat acum
2 anipe
Patru persoane au fost înşelate, în decurs de două săptămâni, prin metoda ”Accidentul”, în acest dosar fiind efectuate, miercuri, percheziţii în două penitenciare – Gherla și Botoșani şi la două adrese.
Conform datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au pus în aplicare patru mandate de percheziţie, două în penitenciarele Gherla şi Botoşani şi alte două în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin metoda „accidentul”.
La sediul unităţii de poliţie au fost duşi doi bărbaţi cu vârstele de 22, respectiv 34 de ani.
”Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 25 august – 8 septembrie, persoanele bănuite ar fi săvârşit 6 fapte de înşelăciune în formă continuată, prin metoda ‘accidentul’, 4 dintre acestea în formă consumată şi 2 în forma tentativei. Prejudiciul cauzat este de 54.000 de lei şi 350 de euro. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă”, arată sursa citată.
Faţă de bărbatul de 34 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei nr.13 de Poliţie Bucureşti, cei ai Poliţiilor municipale Botoşani şi Gherla, poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Glina, de cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Matei Basarab” Ploieşti şi a jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.