Ştiri din zonă
Persoane din județul Cluj, printre victimele teribilului accident petrecut ieri în Ungaria – VIDEO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPrintre persoanele rănite ieri în teribilul accident de circulație petrecut pe teritoriul Ungariei se află și persoane din județele Cluj, Sălaj, Neamţ și Iaşi, potrivit ebihoreanul.ro.
Accidentul grav petrecut în Biharkeresztes, Ungaria, unde microbuz plin cu români s-a ciocnit de un TIR, provocând moartea a trei persoane şi rănirea altor şase, s-a produs din vina şoferului din microbuz, care a adormit la volan, a declarat, marţi, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Căpităniei de Poliţie Hajdu Bihar, Dobó Dénes.
„În baza verificărilor efectuate la locul accidentului şi a datelor strânse de poliţişti, şoferul microbusului a adormit la volan. Cercetările continuă, însă”, a spus Dobó.
Potrivit reprezentantului Poliţiei ungare, toţi cei 9 ocupanţi ai microbusului erau cetăţeni români. „În microbuz se aflau două femei şi şapte bărbaţi. În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 28 de ani, respectiv cele două pasagere, în vârstă de 41 şi 52 ani, şi-au pierdut viaţa”, a declarat Dobó.
Echipajele medicale au transportat la spital pasagerii răniţi, dintre care două persoane sunt în stare critică, o persoană se află în stare gravă, iar trei prezentau leziuni care nu le puneau viaţa în pericol.
„Cercetările la locul accidentului s-au încheiat la ora 11.35 (12.35 ora României), iar traficul se desfăşoară normal”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Căpităniei de Poliţie Hajdu Bihar.
Microbuzul înmatriculat în Bulgaria venea din Marea Britanie spre România. Accidentul s-a produs la ora 4.40 (ora Ungariei), când maşina a părăsit carosabilul şi a lovit din spate un TIR ce se afla parcat într-o zonă de odihnă de lângă Şoseaua 42. În urma impactului, care a fost extrem de puternic, trei dintre pasagerii microbuzului – două femei şi un bărbat – au murit pe loc. Alte 6 persoane au fost grav rănite.
Şoferul autovehiculului provine din judeţul Neamţ, iar potrivit sursei citate, acesta a scăpat cu leziuni uşoare.
Victimele decedate sunt din judeţele Botoşani, Neamţ şi Maramureş, iar pasagerii răniţi sunt din Cluj, Sălaj, Neamţ respectiv Iaşi.
Sursa – ebihoreanul.ro
CITEȘTE ȘI:
Tragedie pe o șosea din Ungaria! Trei români au murit, iar alţi şase au fost răniţi – VIDEO