Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Peste 120 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală la Mănăstirea Nicula

Publicat acum

pe

Peste 120 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, în ultimele trei zile, în timpul pelerinajului de la Mănăstirea Nicula, majoritatea cazurilor fiind lipotimii cauzate de căldură, de lipsa alimentaţiei sau a medicaţiei administrate necorespunzător, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj, Cătălin Uţă, a declarat, miercuri, presei, la Mănăstirea Nicula că într-un singur caz s-a impus transportul unui pacient la Spitalul din Gherla.

Am intervenit începând de luni la Mănăstirea Nicula la peste 120 de cazuri, dintre care doar unul a avut nevoie de transport la Spitalul Gherla. A fost vorba despre un copil cunoscut epileptic care trebuia investigat şi ţinut sub supraveghere medicală. Au predominat lipotimiile, din cauza căldurii, a lipsei alimentaţiei şi medicaţiei care nu a fost administrată corespunzător, dar am avut şi reacţii alergice la înţepături de albine”, a spus Uţă.

Slujba de Liturghie oficiată, miercuri, la Mănăstirea Nicula s-a încheiat după ora 11:30.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER