Ştiri din zonă
Peste 2600 de pompieri sunt pregătiți să intervină în eventualele situaţii provocate de vremea rea
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎn contextul atenționării meteorologice pentru mai multe județe din nordul și centrul țării, precum și pe arii mai restrânse din alte zone (județele: Alba, Argeș, Aad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vrancea), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus asigurarea rezervei de personal și activarea, la nevoie, a grupelor operative în cele 25 unități din județele vizate.
Având în vedere fenomenele meteorologice prognozate, manifestate prin intensificări ale vântului, ninsori viscolite și precipitații sub formă de ninsori sau mixte, peste 2.600 pompieri sunt pregătiți să intervină, cu 540 mijloace tehnice, în sprijinul autorităților administrației publice locale și populației din zonele unde s-ar putea produce evenimente care pot pune în pericol viața semenilor sau a bunurilor acestora.
În zonele aflate sub incidența atenționării meteorologice, misiunile de acordare a primului ajutor medical calificat vor fi asigurate de cele 191 echipaje SMURD, iar alte 36 (ATPVM și ambulanțe aflate în rezervă) sunt pregătite să intervină, dacă situația o va impune.
La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, inspectoratele pentru situații de urgență sunt pregătite să intervină cu cele 22 autovehicule șenilate cu capacitate mărită de trecere, în sprijinul acestora putând fi solicitate alte 7 astfel de mijloace ale CNADNR, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituții.
La nevoie, echipajele de salvatori vor fi dislocate, imediat, în zonele de risc pentru evacuarea populației, animalelor și bunurilor aflate în pericol, precum și pentru limitarea și înlăturarea eventualelor efecte negative.
Evoluția fenomenele meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național din cadrul IGSU, la nevoie, fiind posibilă completarea forțelor și tehnicii de intervenție de la alte inspectorate care nu se află sub incidența avertizărilor de vreme rea.
Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața și sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile. De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcționează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.
FOTO – Arhivă