Ştiri din zonă
Peste 40 de percheziții în Cluj. Vindeau droguri de risc și mare risc în tot județul – VIDEO
Publicat acum
1 anpe
În urma celor 44 de percheziții domiciliare efectuate ieri, 1 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au descoperit și ridicat 255 de grame de substanță 3 – CMC, 3 grindere cu urme de materie vegetală, 6 cutii cu steroizi, 5 flacoane cu steroizi, precum și 26 de telefoane mobile.
De asemenea, au fost indisponibilizate 2 tablete, 2 arme, una cu glonț și una de tip airsoft, mai multe plicuri cu urme de substanță, mai multe ustensile folosite pentru consum, cu urme de substanță, un blister cu steroizi, 16 ceasuri, 1 DVR, 188.423 de lei și 3.784 de euro.
Totodată, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere și conduse, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, pentru audieri, mai multe persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Astfel, au fost reținute 3 persoane, pentru 24 de ore, ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, în vederea luării unei măsuri legale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea, Timișoara, Mureș, Alba, serviciilor de combatere a criminalității organizate Bistrița – Năsăud, Sălaj, Maramureș, Arad, Satu Mare, inspectoratelor de poliție județeane Cluj și Bistrița – Năsăud.
La activități au participat și jandarmii grupărilor mobile de jandarmi Cluj și Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Vă reamintim, conform unui comunicat de presă, din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – iulie 2023, mai multe persoane ar fi comercializat, în mod repetat, consumatorilor din județul Cluj și din județele limitrofe, droguri de risc și mare risc, cu sume cuprinse între 100 și 500 de lei pentru o doză.