Administraţie
Peste 420 de mii de lei a primit municipiul Dej de la Guvern. Vezi sumele alocate pentru localitățile învecinate
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișJudețului Cluj i-au revenit peste 24 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar municipiului Dej i-au revenit 420.020,87 lei.
Municipiului Dej i-a fost alocat de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice 420.020,87 lei pentru programul „Modernizare străzi în municipiul Dej”.
700.000 de lei a primit pentru „Modernizare lot 5 străzi” și municipiul Gherla.
Comuna Bobâlna a primit 389.141,32 pentru programele: „Reabilitare pod peste valea Olpret pe drumul de exploatare Valea lui Indrei” și „Reabilitare pod peste valea Olpret pe drumul de exploatare Gura Lazii”.
Comuna Chiuiești a primit de la Guvern 179.540 lei pentru „Lucrări de refacere și modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundații în anul 2010”.
Comunei Fizeșu Gherlii i-a fost acordată suma de 900.000 lei pentru „Canalizare menajeră și stație de epurare pentru localitățile: Nicula, Bonț și Săcălaia”.
543.906,81 lei s-au dus către comuna Jichișu de Jos pentru „Modernizare infrastructură rutieră în comuna Jichișu de Jos DC 175 km 0+000-5+000 și stradă în localitatea Tărpiu”.
Comunei Mintiu Gherlii i-a fost alocată suma de 1.000.000 lei pentru „Alimentarea cu apă și canalizare a localităților Mintiu Gherlii, Salatiu și Petrești” și „Modernizare drum comunal DC16 Mintiu Gherlii – Pădureni”.
Comuna Unguraș a primit 200.000 lei pentru „Modernizare DC12 Unguraș – Darot”.
337.560 lei a primit comuna Vad pentru programul „Sistem de canalizare și tratare a apelor uzate în satele comunei Vad”.
FOTO – Arhivă