Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Peste 600 de persoane au trecut pragul Muzeului Municipal Dej la „Noaptea Muzeelor” – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Noaptea Muzeelor 2015

Dejenii au putut admira în această seară, gratuit, între orele 19:00 și 23:45, la Muzeul Municipal Dej, expoziția ”Istorie și memorie locală”, organizată cu ocazia evenimentului ”Noaptea Muzeelor 2015”.

Cei care au ales să își petreacă seara de sâmbătă la muzeu au putut admira imagini vechi de colecție și filme de arhivă referitoare la orașul Dej.

”Ediția din acest an a fost una cu totul specială pentru că a fost marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate la organizație. Nu a fost însă vorba de un protest obișnuit, ci unul subtil și inedit, consecință a unui fenomen dramatic care a dinamitat comunitatea muzeală și patrimoniul său cultural. În ultimii 10 ani, peste 120 de sedii unde funcționează muzee de tot felul și zeci de mii de piese din colecțiile mai multor astfel de muzee sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluții alternative de funcționare, situație unică în Europa și poate chiar în lume. Muzeele nu mai înseamnă nimic pentru că ele nu au fost considerate niciodată cu adevărat importante, utile societății, vectori de dezvoltare comunitară, o investiție sigură. Dar ele pot fi toate acestea dacă sunt ajutate”, au anunțat organizatorii pe site-ul evenimentului.

Muzeul Municipal Dej a aderat la acest protest, drept urmare, la evenimentul ”Noaptea Muzeelor” din acest an, exponatul lunii mai, reprezentat de o statuetă romană descoperită în perioada interbelică în castrul de la Cășeiu, a fost acoperit de o pânză de culoare neagră. Cei care doresc să admire acest exponat vor trebui să viziteze muzeul în zilele în care acesta are program normal de vizitare.

Potrivit directorului Muzeului Municipal Dej, prof. Constantin Albinetz, evenimentul „Noaptea Muzeelor” din acest an a fost un real succes, peste 600 de vizitatori călcând pragul muzeului.

Mai multe detalii puteți afla în materialul video de mai jos. Galerie FOTO completă aici.

 

Reclamă
2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER