Naţional
Peste un milion de persoane vor avea PENSII mărite începând de astăzi
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișIndemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 30%, de astăzi, de la 400 de lei la 520 lei, urmând ca 1.022.168 de persoane să beneficieze de mărire, anunţă Ministerul Muncii, conform Mediafax.
„Indemnizaţia socială se acordă din bugetul de stat ca diferenţă între plafonul social de 520 lei şi nivelul pensiei cuvenite pe baza contributivităţii. Precizăm că această indemnizaţie nu reprezintă o categorie de pensie distinctă, de sine stătătoare, care să se acorde necondiţionat, ci este o limită de venit la care se ridică orice pensie stabilită pe baza contributivităţii, dacă este mai mică de plafonul respectiv”, transmite Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă.
Beneficiarul trebuie să fie pensionar al sistemului public de pensii din România, să aibă domiciliul în România, iar cuantumul însumat al veniturilor din pensii şi din alte drepturi, stabilite şi plătite prin casele teritoriale de pensii în baza unor legi speciale, trebuie să fie sub nivelul maxim legal al indemnizaţiei sociale.
„Măsura privind majorarea cuantumului indemnizaţiei sociale face parte din obiectivele prioritare stabilite în cadrul Programului de guvernare pentru perioada 2016 – 2020, ca măsură de reducere a sărăciei şi de îmbunătăţire a standardului de viaţă al populaţiei. În acest context, începând cu 01 iulie 2017 valoarea punctului de pensie va creşte la 1.000 lei”, mai anunţă ministerul.