Conectează-te cu noi

Naţional

Ploi în toată țara, de la noapte și până marți

Publicat acum

pe

ploaie

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara, începând din noaptea de duminică spre luni, şi până marţi noaptea, când vor fi înregistrate ploi cu caracter torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

În intervalul 16 august ora 23.00 – 18 august ora 23.00, se va înregistra instabilitate atmosferică accentuată, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35 – 40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER