Eveniment
Poleiul bată-l vina. Un șofer din Dej și-a distrus mașina după ce s-a izbit de un stâlp – FOTO
Publicat acum
9 anipe
Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, pe strada Crângului din Dej, un conducător auto izbindu-se cu autoturismul de un stâlp de beton aflat pe marginea drumului.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism, care se deplasa pe strada Crângului din Dej, pe fondul unui carosabil umed, acoperit de polei, într-o curbă a pierdut controlul asupra volanului izbindu-se violent de un stâlp de beton aflat pe marginea drumului, oprindu-se mai apoi pe pista pentru biciclete.
Din fericire, în urma impactului, șoferul mașinii a scăpat nevătămat, pagubele materiale fiind însă destul de însemnate, în urma accidentului fiind avariată și lampa de iluminat stradal aflată pe stâlp.
La fața locului a intervenit un echipaj al poliției rutiere care a dirijat circulația în zonă. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului rutier.
Pentru a preveni evenimentele nedorite pe drumurile publice, Poliţia Rutieră reaminteşte că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU UN TRAFIC ÎN SIGURANȚĂ:
– Îi sfătuim pe şoferi să conducă prudent, să adapteze continuu viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic.
– Pentru o călătorie sigură şi pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.
– Recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei, pe toate categoriile de şosele.
– Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor.
– La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv.
– În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.
– Pietonilor le recomandăm să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
– Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!
– Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.