Eveniment
Polițiști din Dej, prezenți la protestul din Cluj. Vor bani, nu zile libere
Publicat acum
3 orepe
Nemulțumiți de așa-numita ”ordonanță trenuleț”, polițiștii au ieșit, din nou, în stradă, la Cluj-Napoca. La acțiune au participat și polițiști din Dej.
Azi, 13 ianuarie, zeci de polițiști au pichetat sediul Prefecturii Cluj și au cerut să fie plătiți pentru zilele de sâmbătă și duminică lucrate, dar și pentru zilele libere legale în care ei sunt la datorie.
Oamenii legii sunt nemulțumiți că noile măsuri de austeritate generate de ”ordonanța trenuleț” le reduc considerabil veniturile, cu peste 1000 lei. Aceștia vor primi zile libere în loc de bani
“Protestăm împotriva Ordonanței privind înghețările salariale, care la noi sunt, de fapt tăieri salariale. Colegii mei vor fi nevoiți ca sâmbete, duminici sau sărbători legale să nu mai vină de acasă pentru că nu putem să facem sacrificii la nesfârșit. Pentru această familie ocupațională tot timpul au fost interdicții, lipsă de predictibilitate în carieră, deci nimeni nu este mulțimit. Tot timpul pe legea salarizării noi am fost singura categorie profesională care nu a fost prinsă în grilă, tot timpul suntem lăsați la coadă și batjocoriți. Noi nu protestăm față de instituții, ci doar împotriva acestor măsuri. Fiecare polițist face sacrificii, sunt ore plecți de acasă, măcar să fim răsplătiți pentru aceste sacrificii”, a declarat Lucian Irimescu, liderul filialei Cluj a Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), conform cluj24.ro.