Ştiri din zonă
Polițiștii din Gherla au tras pe dreapta un “șofer” băut. Nu avea permis, iar mașina era neînmatriculată
Publicat acum
4 anipe
Aseară, în jurul orei 20.00, poliţişti din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un bărbat de 45 de ani, din comuna Iclod, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 171, deşi nu deţinea permis de conducere.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevant o concentraţie de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul nu figura ca fiind înmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul neîmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.