Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Preotul Nicolae Scrob, instalat ca paroh în parohia Strâmbu – FOTO

Publicat acum

pe

preot-paroh-parohia-strambu-1

Duminică, 18 decembrie, credincioşii din parohia Strâmbu şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Nicolae Scrob.

De la ora 10:00 a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către părintele protopop Ioan Buftea, care a şi rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat Evanghelia Duminicală.

De asemenea, părintele protopop a amintit că de-a lungul timpului această parohie a fost păstorită de mai mulți preoţi, doi dintre ei slujind chiar și azi la Sfânta Liturghie, aceștia fiind părintele Silviu Pop și părintele Dinu Iușan.

După terminarea slujbei, aşa cum este tradiţia, părintele protopop i-a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie spunându-i: „să propovăduiți cu timp și fără timp cuvântul lui Dumnezeu”, Sfânta Cruce spunându-i: „ca să vă fie steag și scut şi armă puternică împotriva tuturor ispitelor” şi cheia bisericii spunându-i: „cu ea mai mult să deschideţi uşa bisericii decât să o închideţi!

La final părintele paroh Nicolae Scrob a adus cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a mulţumit credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER