Conectează-te cu noi

Social-Cultură

LOC DE MUNCĂ! Primăria Dej scoate la concurs un post de consilier, clasa I

Publicat acum

pe

PrimariaDej1

Primăria Municipiului Dej organizează un concurs de recrutare în vederea ocupării funcției publice vacante de consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Compartimentului Achiziții Publice.

Proba scrisă va avea loc la sediul instituției, luni, 16 ianuarie 2017, ora 11, iar interviul în data de 18 ianuarie 2017.

Condiţiile de participare la concurs sunt cele prevăzute de art. 54 Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare iar ca şi condiţii specifice:

  • să fie absolvenţi de studii universitare de licenţă, respectiv de studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 5 ani.

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 49(1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008:

– copia actului de identitate;
– formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată;
– copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
– copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
– cazierul judiciar (acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire).
– adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
– declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului la Biroul Resurse Umane, Salarizare, Protecţia Muncii, la sediul Municipiului Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER