Ştiri din zonă
Prins cu autoutilitara neînmatriculată, prin Geaca

Publicat acum
5 anipe

Aseară, în jurul orei 19.50, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un conducător al unei autoutilitare, de 60 de ani, din comuna Geaca, care se deplasa pe drumul public DJ109C, în interiorul localității Geaca.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că autoutilitara nu era înmatriculată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Citește și:
Șofer din Gâlgău, aflat sub aburii alcoolului, oprit în Fodora. A refuzat prelevarea probelor
Noapte fierbinte, pe bani, între un polițist din Cluj și o femeie. De ce dimineață au bătut la ușă colegii polițistului
SIMULARE | Câte posturi din Primăria Dej ar trebui reduse. VEZI situația comunelor din apropiere