Eveniment
Prins în Uriu transportând 300 de litri de alcool fără documente de proveniență
Publicat acum
8 anipe
Un bărbat a fost depistat, ieri, pe DN17, în localitatea Uriu, transportând 300 litri de alcool fără a deţine documente de provenienţă.
Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate poliţiştii au identificat, pe DN 17, pe raza localităţii Uriu, un bărbat în vârstă de 58 ani din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism cu care transporta cantitatea de 300 litri de alcool, fără a deţine documente de provenienţă.
Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestuia.
foto: arhivă