Naţional
Prognoza ANM | Cum va fi vremea în perioada 11-24 mai
Publicat acum
5 anipe
Meteorologii anunță vreme frumoasă pentru perioada 11 – 24 mai, în care zilele calde vor alterna cu cele normale pentru această perioadă sau chiar răcoroase, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În Transilvania, pe parcursul întregului interval, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, media valorilor termice va fi apropiată de normalul acestei perioade din, cu unele zile mai răcoroase în special în nordul regiunii, dar şi cu temperaturi peste cele obişnuite în sud şi vest. Astfel, valorile diurne vor fi de 20…24 de grade, mediat regional, chiar mai ridicate în jurul datelor de 14 şi 16 mai. Valori în jurul celor climatologic specifice va avea şi temperatura minimă, cu 7…10 grade mediat regional, mai scăzute în dimineaţa de 13 mai, în medie 4…7 grade. Probabilitatea de ploi locale – în general asociate unui grad mai accentuat de instabilitate atmosferică – va fi relativ ridicată în majoritatea zilelor din intervalul de referinţă, dar în special în 12, 14 şi 17 mai.
În Maramureș, pe parcursul celor două săptămâni, variaţiile termice vor fi destul de importante. Astfel, în zilele cele mai răcoroase, în general în intervalul 12-15 mai, temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 18 grade, iar cele mai mari valori vor fi de 22…24 de grade, mediat regional. Aceleaşi oscilaţii vor avea şi temperaturile nocturne care se vor situa în marea lor majoritate între 7 şi 10 grade, valori mai mici, în medie de 3…6 grade, fiind în dimineţile de 13 şi 15 mai. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată în majoritatea zilelor din interval, fiind posibile local şi temporar şi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată.