Naţional
PROIECT – Directorii de şcoală NU pot conduce un partid
Publicat acum
5 anipe
Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul prin care directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot deţine, pe perioada exercitării mandatului, funcţii de conducere în cadrul unui partid politic.
Proiectul, cu raport de respingere de la comisia de specialitate, nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi respins în şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie. Termenul pentru dezbatere şi vot final, stabilit la data de 18 octombrie, a fost depăşit, iar iniţiativa legislativă este adoptată tacit.
„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 257 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul ca directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar să nu poată deţine, pe perioada exercitării mandatului, funcţii de conducere în cadrul unui partid politic la nivel local, judeţean sau naţional”, arată raportul Comisiei pentru învăţământ.
Comisia a propus respingerea propunerii legislative, deputaţii argumentând că „regimul incompatibilităţilor care pot surveni în exercitarea funcţiilor de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar ar trebui reglementat prin completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”.
De asemenea, aceştia au transmis că, în prezent, în legislaţia sistemului de învăţământ preuniversitar, există prevederi care „asigură independenţa şcolii faţă de orice ingerinţă politică”.
Senatul este forul legislativ decizional în cazul acestui proiect.