Naţional
Proiect | Românii ar putea avea încă o zi liberă, începând de anul viitor
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
Deputatul UDMR Szabo Odon a iniţiat un proiect legislativ prin care propune ca Vinerea Mare să fie sărbătoare legală şi nelucrătoare, motivând că în 16 ţări dintre cele 28 membre ale Uniunii Europene este stabilit acest lucru, scrie Mediafax.
„Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi este susţinută de parlamentari din întreg spectrul politic.
Sursa – Mediafax
Citește și:
									
Explozie în Dej | Pe lângă donații, Asociația ”Vă ajutăm din Dej” colectează materiale de construcții, instalații, geamuri
									
Dej24.ro, confirmat de Primăria Dej | Apartament temporar și bani pentru refacerea locuinței pentru familia rămasă fără casă
									
Bărbat beat la volan, depistat în flagrant între Dobricel și Dobric



									
									
									







