Conectează-te cu noi

Naţional

Protest CNE în prima zi de şcoală. Elevii sunt îndemnaţi să poarte o banderolă neagră pe braţ

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Consiliul Național al Elevilor (CNE) îndeamnă toți elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul școlar 2019-2020, scrie portalul Edupedu.

În data de 9 septembrie, în timpul desfășurării festivității de deschidere a anului școlar în fiecare școală, îi încurajăm pe cei ale căror interese le reprezentăm să se alăture protestului intitulat „Doliu pentru educație””, spun elevii. Protestul are loc în urma publicării Ordinului de ministru prin care elevii ce obțin medii mai mici de 5 la Evaluarea Națională sunt trimiși direct în școlile profesionale.

Consiliul Național al Elevilor inițiază protestul intitulat „Doliu pentru educație”, prin care îşi arată dezamăgirea față de această măsură nefundamentată luată de ministerul Educaţiei, “realizată pe repede înainte, care dezavantajează elevii și anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a crește prestigiul învățământului profesional”, mai scriu reprezentanţii CNE.

Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la practicile desuete din sistemul de învățământ românesc, care valorifică interesele personale ale politicienilor în detrimentul nevoilor reale ale elevilor din România. Ordinul de ministru care trimite elevii ce vor avea media mai mică de 5 la Evaluarea Națională direct în școlile profesionale, contribuind în acest mod la consolidarea percepției conform căreia învățământul profesional reprezintă „groapa de gunoi” a sistemului, este motivul principal care ne scoate la protest în curtea școlii și ne determină să aprindem o lumânare la căpătâiul educației.

Ne exprimăm mâhnirea față de actuala clasă politică, care conduce, prin acțiunile ei, la degradarea sistemului educațional, tratând educația drept o prioritate doar la nivel declarativ.

Elevi, părinți, profesori – voi sunteți comunitatea școlară. De la noi ar trebui să vină schimbarea, noi trebuie să ne ridicăm împotriva măsurilor populiste, nefundamentate, izvorâte din interese și orgolii personale și să apărăm educația. Alăturați-vă protestului „Doliu pentru educație”, iar luni, când pășiți pe poarta școlii, faceți-o cu o banderolă neagră pe braț. Este felul nostru de a spune: așa nu se mai poate”, declară Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER